Ce poți face mai mult decât facultatea

Mă bucur să văd că încă supraviețuiești după ultima sesiune. Având în vedere că ești aici, bănuiesc că îți place să te suprasoliciți cu informații sau că nu concepi să te oprești niciodată pentru o pauză. Cu siguranță ai nevoie de alte activități suplimentare care să nu te oprească din dezvoltarea ta continuă. Astfel, activitățile pe care ți le propunem ar fi: un internship, cursuri online sau voluntariate.

Internshipul reprezintă o activitate extra, pentru care toți studenții ar putea opta, deoarece oferă posibilitatea de a intra în contact cu angajatorii și cu piața muncii. Până la urmă, finalitatea unei facultăți are scopul de a deveni angajat. Un mare plus pentru care să te implici în astfel de activități este faptul că experiența acumulată o să conteze pe viitor atât în a-ți găsi un job, cât și în formarea profesională.

În ceea ce privește dezvoltarea ta, există un set de abilități pe care le poți dobândi prin intermediul unui internship: lucratul eficient în echipă, propria responsabilizare, punerea în practică a cunoștințelor personale și învățarea unor noi aptitudini.

Legat de calitatea de angajat, participarea la internshipuri îți îmbogățește CV-ul prin acumularea unei experiențe relevante în domeniu. Astfel, ai șanse mai mari să îți găsești un loc de muncă o dată cu finalizarea studiilor.

Cursurile online pot reprezenta o modalitate de a-ți îmbogăți cunoștințele în orice domeniu. Principalul avantaj ar fi că oriunde și oricând ai putea să înveți orice. Societatea este într-o continuă schimbare, motiv pentru care, pentru a ne menține atât dorința de cunoaștere, cât și relevanța la job, trebuie să ne adaptăm repede la ce se cere pe piață.

Atenția este mult mai greu de captat, interesul se pierde foarte repede și, cum nu putem alege absolut fiecare subiect despre care să învățăm în instituțiile de învățământ, am putea alege ce ne face plăcere să studiem în timpul liber. Ar fi păcat să nu valorificăm subiectele pe care le găsim interesante sau care ne atrag. Prin intermediul cursurilor online aprofundăm ceea ce este pe placul nostru, iar informațiile pe care le acumulăm sunt de actualitate.

Voluntariatul, pe plan spiritual, este activitatea cu cea mai mare satisfacție sufletească. Din variantele de mai sus, ca impact asupra personalității tale, voluntariatul are o importanță de neegalat. Relaționarea cu oamenii este la un alt nivel, înveți cum să te deschizi, cum să oferi și cum să ceri ajutorul.

Avantajul voluntariatului este produsul finit a ceea ce reușești să realizezi cu propriile mâini sub îndrumarea echipei din care faci parte. Acesta se poate apropia puțin de ideea de muncă, însă are niște nuanțe foarte diferite, mediul fiind unul prietenesc, deloc formal, care satisface într-un mod diferit nevoia de dezvoltare personală. Esența voluntariatului este surprinsă prin faptul că fiecare participant are rolul său, dar cu toții lucrează pentru un țel comun.

Este recomandat să îți organizezi cu atenție timpul liber, deoarece există diverse modalități de a te dezvolta și a te bucura de viață. Este regretabil să nu profiți de oportunitatea de a dobândi noi cunoștințe și de a întâlni persoane noi.


Mihai Mocanu

Membru Departament Educaţional

Sindicatul Studenţilor din Cibernetică (SiSC)