Tap That Practice

Practica te-a luat prin surprindere și nu știi de unde și cum să începi? Îți dorești să ai parte de o experiență nouă, utilă și productivă? Ești pasionat de industria IT și ai vrea să cunoști mai multe despre acest domeniu? Dacă răspunsurile tale sunt afirmative, atunci nu rata noua ediție a proiectului Tap That Job!

Pe lângă emoțiile și semnele de întrebare pe care ți le provoacă, practica de specialitate este cunoscută și ca fiind o „disciplină obligatorie”. Probabil cuvântul „obligatorie” nu îți inspiră neapărat entuziasm, ci mai degrabă un gol în stomac când te gândești ce implică cu adevărat acest lucru, având în vedere că ea reprezintă întâia ta interacțiune cu piața muncii. Știm că primii pași spre viața de adult sunt plini de emoții și de o oarecare teamă, pentru că nimeni nu s-a născut învățat; de aceea, scopul nostru este de a-i îndruma pe tinerii care se află la prima experiență de acest gen. TTJ este dedicat în special studenților de anul II din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică pentru a-i ajuta să se familiarizeze cu tot ceea ce înseamnă un loc de muncă și pentru a le face cunoștință cu o parte dintre numeroasele opțiuni de angajare.

Prin participarea la proiectul nostru vei avea parte de oportunitatea imensă de învățare, dezvoltare și pregătire pentru viitor, jobul în mediul online și tot ce înseamnă industria IT. Pe parcursul celor două săptămâni, studenții vor lua parte la cursuri susținute de câteva dintre cele mai cunoscute companii din domeniul IT, oferindu-le acestora posibilitatea de a-și echivala activitatea din cadrul proiectului nostru cu practica obligatorie, și nu în ultimul rând, de a dobândi din experiența necesară pentru viitorul loc de muncă.

Când vine vorba despre oportunități, TTJ contribuie la conturarea carierei pe care ai visat-o, îți oferă posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii, care te pun la curent cu ultimele noutăți din domeniu și te ajută să descoperi tehnologiile folosite de companii, iar dacă prin activitatea ta reușești să te faci remarcat, ești cu un pas mai aproape de a obține primul tău internship. Dar hai să înțelegem mai bine ce înseamnă și ce oportunități îți oferă Tap That Job, prin prisma unor studenți care deja au gustat din această experiență:

Procesul a fost destul de interesant. M-am înscris încă din perioada preînscrierilor, iar atunci am acordat foarte mult timp pregătirii CV-ului, deoarece știam că este foarte important. Totodată, a fost primul meu interviu mai serios, foarte apropiat de un interviu de angajare. Am mai avut și un test tehnic, care, spre surprinderea mea, a fost mult mai ușor decât mă așteptam. Apoi, cursurile, cu siguranță au fost diferite din cauza pandemiei și nevoii de a schimba modul în care se desfășurau acestea.

Față de ce știam eu despre TTJ, acum munca s-a dus puțin spre a descoperi individual anumite lucruri, chiar dacă cei din cadrul companiei ne-au fost mereu alături cu răspunsuri la toate întrebările. De asemenea, faptul că am lucrat în echipă cu alți colegi cred că a fost o experiență care ne-a ajutat să gustăm din viața în cadrul jobului.

Ana Bordeianu

Participant Tap That Job 2020

Anul trecut cuvintele practică și panică aveau aproape aceeași sonoritate și căpătaseră deja sensuri asemănătoare pentru mine atunci când mi-am dat seama că este timpul să fac acest pas. Fără a sta prea mult pe gânduri, am decis că varianta cea mai potrivită pentru mine era echivalarea stagiului de practică prin proiectul Tap That Job.

Pentru un mic behind the scenes, îți pot spune că TTJ mi-a oferit oportunitatea de a explora universul practic, aplicat al cunoștințelor din cadrul cursurilor fix la nivelul la care îmi doream și într-un timp foarte scurt. În plus, în cadrul fiecărei companii partenere au existat traineri care ghidau participanții. Aceștia au fost chiar apropiați de vârstă cu noi și am putut apela oricând la ei pentru a afla mai multe despre aspectele care ne trezeau interesul la cursuri.

Dacă îți faci griji în legătură cu modul de desfășurare a cursurilor proiectului în mediul online , află că nu este cazul. Experiența dobândită anul trecut în prima ediție online a dovedit faptul că acesta nu este un obstacol ce poate sta în calea succesului participanților.

Nu vreau să ofer un spoiler prea mare, așa că îți mai spun doar că pașii pe care îi vei urma pentru a participa sunt asemănători celor pe care i-ai parcurge dacă ai vrea să te angajezi. Competiția este strânsă, așa că te sfătuiesc să tratezi cu seriozitate parcurgerea etapelor prezente pe site-ul proiectului!

Mult succes!

Raluca Spînu

Participant Tap That Job 2020

Dacă ai ajuns până aici, înseamnă că ți-am captat atenția și că îți dorești să investești în tine, iar noi îți dăm ocazia! Te invităm să îți satisfaci curiozitățile în legătură cu viitoarea ta carieră, alături de noi, la cea de-a șaptea ediție a proiectului Tap That Job.


Alexandra-Aurelia Arhire

Membru Departament Educațional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)