Acasă Echipă Retrospectivă Articole

2++ ediții
de succes

EDIȚIA I

EDIȚIA A II-A

Ediția a II-a a proiectului Tap That Job a fost un real succes în rândul studenților, fapt dovedit de cele 328 de persoane , dintre care 103 au fost selectate pentru a participa. Principalii parteneri ai acestei ediții au fost Microsoft România, Cegeka România și Qualitance, care au oferit câte 4 cursuri, în 2 weekend-uri consecutive, în sălile din facultate.

O noutate față de ediția precedentă a fost introducerea unei “conferințe de informare” (Tap That Job Open Day), unde participanții au avut ocazia de a afla mai multe despre curricula pregătită de firme pentru cele 4 cursuri. La Tap That Job Open Day a fost prezent un număr de 150 de persoane.

Procesul de selecţie a constat în două etape, prima fiind completarea unui formular, cu ataşarea CV-ului personal, iar a doua, un interviu individual realizat de echipa Tap That Job, în care s-a pus accent pe motivaţia şi determinarea candidaţilor de a lua parte la acest proiect. Studenții aleși pentru a participa la cursurile oferite de Qualitance au avut de susținut și o probă practică ce a constat într-un test prin care s-au verificat câteva cunoștințe de HTML și CSS.

Cursurile susţinute de Qualitance au fost orientate către web development, participanții având ocazia de a lucra cu HTML, CSS, JavaScript și MEAN Stack.

Partenerii de la Cegeka România i-au învăţat pe studenţii prezenţi ce presupune cu adevărat Metodologia Agile și au aprofundat noțiunea de Design Patterns în Java.

Cei de la Microsoft România au oferit training-uri în ceea ce privește Azure SQL, Dynamics CRM și Power BI.

Cursurile susținute de cele 3 companii partenere au îmbinat informaţiile tehnice şi cele teoretice, punându-se accentul pe lucrul în echipă și exemplele practice pentru o înțelegere mai bună a informațiilor furnizate.

În urma ediției din 2016 a proiectului, și-au echivalat practica 55 de participanți, iar 8 persoane s-au angajat sau au intrat într-un program de internship. Orele de practică au putut fi echivalate doar de studenţii de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică care au avut prezenţă completă la cursuri şi au finalizat până la deadline-ul impus, o temă aleasă de reprezentanţii fiecărei firme.

A doua ediţie a proiectului s-a încheiat prin festivitatea de premiere, unde implicarea activă a participanților a fost răsplatită cu vouchere eMAG, după cum urmează:

  • Locul I - 800 lei
  • Locul II - 600 lei
  • Locul III - 400 lei